Noutăţi și evenimente

Un ONG din Cahul dă tonul: „Știm cum să facem ca copiii din țară să învețe mai bine!”

Un ONG din Cahul dă tonul: „Știm cum să facem ca copiii din țară să învețe mai bine!”

Institutul pentru Inițiative Rurale anunţă lansarea unui nou program de activitate în cadrul organizației: programul burse de merit „Cel mai bun elev al şcolii 2011-2012”.

Scopul acestui program este motivarea elevilor din comunităţile vulnerabile şi/sau dezavantajate în vederea ridicării nivelului de performanţă academică şi activism comunitar. La baza programului a stat un vast volum de experiență acumulat prin diferite proiecte implementate de Institutul pentru Inițiative Rurale pe parcursul a 7 ani de activitate a organizației cu sprijinul partenerilor locali și internaționali precum Ambasada SUA în Moldova, Roma Education Fund, Fondul Global pentru Copii, Open Society Institute, Budapest, Ambasada Regală a Norvegiei pentru Moldova, Consiliul Europei etc.

Pînă în acest moment programul a fost lansat în 2 comunităţi din sudul Republicii Moldova: s. Zîrneşti (cu sprjinul Roma Education Fund din Budapesta) şi s. Alexanderfeld (cu sprjinul sponsorilor privați) din raionul Cahul pe perioada de 5 ani. Pe lîngă aceste 2 comunități IRI planifică extinderea acestui program şi pentru altele comunităţi dezavantajate din centrul și nordul țării.

În acest sens Institutul pentru Inițiative Rurale împreună cu partenerii săi locali salută orice iniţiativă de a contribui la colectarea de fonduri cu scopul de a susţine şi a promova ideea de burse de merit în orice şcoală din Republica Moldova. Institutul şi partenerii săi sunt convinşi că preluarea şi implementarea acestei idei va contribui imediat la creşterea competitivităţii academice sănătoase în rîndurile elevilor din şcolile beneficiare, precum şi a activismului lor în societate per ansamblu.