Noutăţi

Impactul COVID-19 asupra bugetelor locale din regiunea UTA Găgăuzia

Impactul COVID-19 asupra bugetelor locale din regiunea UTA Găgăuzia

La data de 14 mai, 2020 Institutul pentru Inițiative Rurale (iRi) în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) au organizat o ședință de lucru în regim online cu participarea primarilor, secretarilor coalițiilor locale din Gaidar, Baurci, Tomai, Vulcănești, Ceadîr Lunga, și reprezentantul Ministerului Finanțelor al RM.

Principalul obiectiv al ședinței a fost analiza problemelor cu care se confruntă localitățile partenere în cadrul programului Bugetul Meu, precum și impactul cauzat de efectele virusului COVID-19 asupra bugetelor locale.

„Pandemia ne-a afectat pe noi toți, dar cel mai mult pe antreprenorii și agricultorii din comunitate – există riscul foarte mare că aceștia nu vor fi în stare să achite taxele, astfel bugetul local va fi foarte afectat. Au scăzut și veniturile companiilor municipale, locuitorii satului de 2 luni nu achită serviciile de aprovizionare cu apă.” – Galina Capsomun, secretar în cadrul primăriei s. Gaidar, r-ul Ceadîr Lunga.

La momentul actual bugetul primăriei din s. Gaidar este afectat cu aproximativ 0,3 mln lei. Această stare de lucruri împiedică sau poate face imposibilă realizarea Planului de dezvoltare socio-economică a localității pentru anul 2020 așa cum a fost planificat.

„Orașul Vulcănești deja se confruntă cu deficit bugetar. Suma necesară pentru a echilibra bugetul se ridică la 550-600 mii lei.” – dl. Victor Petrioglo, primarul orașului Vulcănești.

Dl. Nicolai Carapirea, primarul s. Baurci s-a referit la problema acută de neachitare a impozitelor de către localnici, iar aceasta agravează starea bugetului local.

Cu regret în orașul Ceadîr Lunga în ultimele 2 săptămâni situația de îmbolnăviri s-a înrăutățit. Sunt înregistrate 50 de cazuri confirmate de COVID-19 și există riscul ca orașul să fie închis cu toate condițiile de restricțiuni în regim de carantină. Primăria orașului Ceadîr Lunga planifică să înghețe unele proiecte de dezvoltare socio-economică și să realoce resurse pentru acoperirea costurilor legate de depășirea crizei cauzate de COVID-19.

În localitatea Tomai lucrurile stau mai bine. Din fondul de rezervă mai au sold de 60 mii lei – sumă, care după părerea administrației publice locale va fi suficientă pentru depășirea crizei provocată de COVID-19. Mențiunea se referă la cazul în care situația nu se va înrăutăți.

„Avem două companii municipale, activitatea cărora a fost afectată foarte puțin, și asta ne bucură mult. La fel, ne propunem în continuare să susținem antreprenorii locali în depășirea crizei create de COVID-19.” – dl. Fiodor Topciu, primar de Tomai.

Natalia Sclearuc, șefa direcției politici bugetare și sinteză bugetară de la Ministerului Finanțelor s-a referit la faptul că bugetul de stat încasează pierderi de 6,5 mlrd lei din cauza efectelor cauzate de COVID-19, dar și despre eforturile statului în vederea oferirii ajutorului comunităților pentru acoperirea deficitelor create în bugetele locale.

Astfel, dna. Sclearuc a menționat despre transferurile care urmează să fie transferate primăriilor, măsură ce vine în sprijinul APL în vederea amortizării crizei deficitului bugetar creat de pierderile cauzate de efectele COVID-19.