Noutăţi și evenimente

Școala de democrație: copiii – promotori ai schimbărilor în comunitate

Școala de democrație: copiii – promotori ai schimbărilor în comunitate

În perioada 28 aprilie – 8 mai 2014, circa 60 elevi, membri ai cluburilor „Școala de democrație” din trei școli din Republica Moldova participante la programul de incluziune socială, au devenit promotori activi ai schimbărilor și implicării în rezolvarea unor probleme din cadrul comunităților din care fac parte.

Astfel, în comuna Zîrnești, raionul Cahul, elevii au ales să planteze flori de hibiscus în curtea liceului teoretic „Ion Creangă”, iar în satul Mingir, raionul Hîncești, au fost plantați trandafiri la memorialul din localitate. Copii din gimnaziul „Gribova”, satul Gribova, raionul Drochia, au decis să vopsească terenul de joacă din curtea școlii. Scopul acestor acțiuni a fost de a consolida un spirit activ și un grad sporit de responsabilitate la rezolvarea unor probleme de interes local.

Programul are drept scop integrarea copiilor dezavantajați și promovează ideea de includere socială și conviețuire armonioasă, non-discriminare, toleranță și acceptare. În cadrul acestui program „o atenție deosebită este acordată creării unor instrumente viabile pentru a transmite copiilor cît mai eficient mesajul acceptării și respectului față de diversitatea etnică din societate din Republica Moldova”, a declarat Tatiana Costev, director executiv Institutului pentru Inițiative Rurale.

Școala de democrație face parte din programul de incluziune socială 2013-2014 realizat de Institutul pentru Inițiative Rurale, parteneri locali, cu susținerea generoasă a Fondului Global pentru Copii, Washington, D.C., precum și Fundaţiei Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED) în Republica Moldova.