URL to article: http://www.iri.md/news/n-77.html


Profesori din trei școli din ţară uniți pentru un scop comun

Profesori din trei școli din ţară uniți pentru un scop comun

Institutul pentru Inițiative Rurale a organizat un schimb de experienţă între profesorii din cele trei școli implicate în proiectul „Educație Plus II”. Evenimentul a avut loc în orașul Chișinău și a găzduit 25 de profesori din Liceul Teoretic „Ion Creangă”, satul Zîrnești, raionul Cahul, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, orașul Hîncești, și Gimnaziul „Gribova”, satul Gribova, raionul Drochia, precum și reprezentantul oficial LED în Moldova dl. Pius Frick.

Întîlnirea a permis profesorilor să facă un schimb reciproc de opinii și impresii privind procesul de facilitare a temelor de acasă din anii precedenţi, să identifice mai clar rolul profesorului în acest proces de facilitare, precum și să găsească căi care să motiveze cele trei şcoli să conlucreze asupra ideilor și propunerilor de eficientizare a proiectului. Profesorii prezenţi au menționat că evenimentul a servit ca și o bună energizare pe început de an ajutînd profesorii să înceapă procesul de facilitarte în cele trei şcoli cu optimism şi viziuni împrospătate.

Cu referire la utilitatea acestui schimb de experienţă dna. Aliona Ribac, director al gimnaziului din satul Gribova, a menţionat: „Este o deosebită plăcere să cunoști profesorii care paralel efectuează același lucru și depun efort pentru a îmbunătăți educația copiilor dezavantajați, în special romi”.

Dna. Ana Vivdici, director al liceului „Mihai Eminescu”, oraşul Hîncești, a subliniat centralitatea lucrului cu profesorii: „Un rol important în acest proces revine lucrului cu profesorii în vederea motivării și adaptării metodelor de lucru eficiente, precum și percepțiilor față de problema copiilor romi în acest sens”.

Vă reamintim că proiectul „Educație Plus II” este bazat pe un nou sistem de facilitare a educației de calitate și este format din trei tipuri de vouchere educaționale.

Institutul pentru Inițiative Rurale va sprijini elevii și profesorii din cele trei școli menţionate mai sus în perioada anilor 2014-2016.

Proiectul este realizat de Institutul pentru Inițiative Rurale și partenerii cu sprijinul Fundaţiei Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED).