Noutăţi și evenimente

Procesul de faciltare a educației de calitate continuă

Procesul de faciltare a educației de calitate continuă

Un număr de 47 de profesori din 3 școli din Republica Moldova (s. Gribova, r-ul Drochia, s. Zîrnești, r-ul Cahul, și or. Hîncești) au participat în perioada 27-29 octombrie la cursurile de formare și dezvoltare a capacităților pentru îmbunătățirea procesului de predare din școlile respective.

Avînd ca expert principal pe dna. Daniela State, specialist în cadrul Centrului Educațional PRO DIDACTICA din or. Chișinău, profesorii și-au consolidat cunoștințele privind desfășurarea procesului de tutoring și facilitare a temelor de acasă în cadrul proiectului „Educație Plus”. Un accent special în cadrul acestui ciclu de formare a fost pus pe subiecte legate de „Managementul conflictului”.

Este de menționat că subiectele abordate au fost solicitate de însăși profesorii celor 3 școli implicate în proiect în cadrul sesiunilor precedente. Astfel s-a analizat conflictul din perspectiva academică, care este natura și tipologia conflictelor, metode eficiente de negociere a conflictelor în cadrul școlii, precum și construirea relațiilor elev-profesor, elev-elev, părinte-profesor etc.

Vă reamintim că Institutul pentru Inițiative Rurale implementează programul pilot de a vouchere educaționale din anul 2009, iar cadrele didactice din cele 3 comunități vor beneficia de instruire calificată în perioada 2014-2016.

Proiectul „Educație Plus II” este realizat de Institutul pentru Inițiative Rurale și partenerii cu sprijinul Fundaţiei Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED).

Mai multe despre acest proiect aici.