Noutăţi și evenimente

Institutul pentru Inițiative Rurale îşi evaluează programul de vouchere educaţionale. Vezi ce spun alţii despre acest program inovativ

Institutul pentru Inițiative Rurale îşi evaluează programul de vouchere educaţionale. Vezi ce spun alţii despre acest program inovativ

Pe parcursul procesului de evaluare a programului de vouchere educaţionale Institutul pentru Inițiative Rurale a acumulat mai multe istorii vii din mai multe şcoli unde este implementat acest program educaţional inovativ. De data aceasta echipa a decis să nu-şi păstreze aceste istorioare doar pentru sine ci să le transmită publicului larg.

„Sunt încîntată de proiectul realizat la noi în gimnaziu. O dată cu oferirea voucherelor educaționale, am observat o îmbunătățire semnificativă a reușitei academice a elevilor de etnie romă, cît și la copii din familii social vulnerabile beneficiare. Acest sistem inovativ este benefic și cu adevărat important pentru copii noștri. Mulțumesc întregii echipe Institutului pentru Inițiative Rurale pentru conlucrarea frumoasă, în armonie și înțelegere reciprocă. De fiecare dată ne motivați și inspirați sa lucrăm cu sîrguință pentru beneficiul și succesul elevilor”, – a menționat dna. Aliona Rîbac, director Gimnaziul Gribova, satul Gribova, raionul Drochia.

„În pofida diversității minorităților etnice, consider că fiecare copil are capacități și abilități pentru a învăța. Noi, ca profesori trebuie doar să le fim călăuză și ajutor potrivit. Pentru mine personal este un adevărat succes sa-mi văd generațiile de elevi pe care i-am învățat, realizați. Datoria profesorului este să ofere tuturor copiilor șanse egale la educație indiferent de statutul social, confesiune, apartenența etnică”, – a enunțat dna. Irina Cibotari, profesoara claselor primare L.T. „Mihai Eminescu”, orașul Hîncești.

„Îmi place să frecventez sesiunile suplimentare. Aici mi se acordă ajutor de a însuși, a înțelege și a pregăti mai bine temele de acasă. Acum am note mult mai mari și vin la școală cu mîndrie. Vă mulțumesc pentru încredere și susținere!” – a declarat Nina Motoc, elevă în clasa III-a, L.T. „Ion Creangă”, satul Zîrnești, raionul Cahul.

„Eu acasă vorbesc doar limba romani și la ore îmi vine mai greu să asimilez materia în limba română, iar de cînd am început să merg la sesiuni suplimentare simt o creștere la obiectele facilitate (limba română și matematică), sper și în continuare să fiu beneficiara programului, căci sunt foarte benefice pentru mine”, – a zis Silvia Raiu, elevă în clasa VI-a, L.T. „Mihai Eminescu”, orașul Hîncești.

Programul de vouchere educaţionale „Educaţie Plus” al Institutului pentru Inițiative Rurale este o iniţiativă pilot susţinută de Fundaţia LED Moldova în scopul facilitării procesului educaţional de calitate din 3 şcoli din RM.