Noutăţi

Tinerii din mediul rural aleg să acționeze!

Tinerii din mediul rural aleg să acționeze!

„Tinerii vor schimba lucrurile spre bine în comunitate”, ne comunică cu fermitate dna. Valentina Miron, facilitator local și activist civic în comunitatea bulgară din sudul țării, s. Ursoaia, r-ul Cahul.

Cu acest titlu, în perioada septembrie-noiembrie 2017 tinerii din 6 comunități rurale (satele Nicoreni și Ochiul Alb, r-ul Drochia; satele Ursoaia și Alexanderfeld, r-ul Cahul; satele Gaidar și Cazaclia, UTA Găgăuzia) au inițiat o campanile de sensibilizare după modelul iRi „Acționăm pentru că ne pasă”. Scopul campaniei a fost de a uni și mobiliza cît mai mulți tineri și alți factori din comunitate în jurul unei probleme de interes comun în așa fel ca aceștia să realizeze o schimbare în bine la ei în comunitate.

Astfel, pe perioada de desfășurare a campaniei s-au petrecut activități de salubrizare a parcurilor, s-au plantat flori și copaci decorativi, s-au amenajat cu scaune și urne spațiile publice din comunități și alte mici proiecte de interes public.

În așa fel cei 100 tineri au reușit să atragă atentia primăriilor, care au susținut aceste inițiative civice ale tinerilor. Primarii la rîndul lor au contribuit cu ce au putut. De exemplu, în s. Nicoreni, r-ul Drochia, primarul Mihail Rotaraș, „molipsit” de entuziasmul tinerilor, a procurat alte 8 scaune și 8 urne la cele 10 oferite de proiect (în total 36 de unități). Acestea au fost instalate în locurile publice din comunitate, conferind un aspect plăcut și modern localității. În s. Gaidar, UTA Găgăuzia, primarul satului Ilia Chiosea în parteneriat cu agenți economici locali a contribuit cu 9000 lei făcînd ca inițiativa tinerilor de amenajare a parcului să fie cu mai mult impact.

„iRi are misiunea de a facilita procese de dezvoltare la nivel local în comunități rurale și, în mod special, de a facilita inițiative sociale și antreprenoriale în vederea a relansa mediul rural din RM, iar calitatea vieții la țară să se îmbunătățească”, a menționat Ruslan Stânga, director executiv, Institutul pentru Inițiative Rurale.

Campania „Acționăm pentru că ne pasă” este o activitate în cadrul proiectului „Împuternicirea tinerilor din mediul rural: tineri în acțiune” implementat de Institutul pentru Inițiative Rurale și partenerii locali cu sprijinul Fondului Canadian pentru Inițiative Locale.