URL to article: https://www.iri.md/news/n-158.html


Academia Activismului Comunitar: activismul civic pe înțelesul tuturor devine irezistibil

Academia Activismului Comunitar: activismul civic pe înțelesul tuturor devine irezistibil

În perioada 14 -16 decembrie 2018 s-a desfășurat a VII-a ediție a Academiei Activismului Comunitar organizată de Institutul pentru Inițiative Rurale (iRi).

Timp de mai multe zile, 53 de participanți-entuziaști din 30 comunități minoritare din Republica Moldova au fost instruiți în materie de organizare comunitară, rolul actorilor sociali în comunitate, dar și despre procesul și beneficiile de împuternicire economică.

Contrar așteptărilor participanților, sesiunile Academiei s-au desfășurat în manieră interactivă și foarte degajată. Participanții au lucrat în echipă și au avut ocazia să-și testeze propriile idei. Participanții au învățat, care sunt instrumentele de bază pentru dezvoltarea și împuternicirea comunității, care este rolul comunicării, înțelegerea necesităților și importanța unui grup de inițiativă local după modelul iRi.

Sesiunile din cadrul Academiei au fost moderate de trainerii Laurenția Filipschi, Radion Velcev și Erica Ceka.

În una dintre seri participanții au avut ocazia să participe într-o activitate de cunoaștere reciprocă, schimb de experiență și networking.

Directorul executiv al iRi Ruslan Stânga a făcut o prezentare a proiectului MEM PLUS și modelul iRi „Acționăm că ne pasă”, după care a urmat un panel interactiv de întrebări-răspunsuri între comunitățile vechi și noi ale proiectului.

„Problema principală a Moldovei nu este sărăcia, dar lipsa inițiativei civice. Democrația participativă înseamnă un exercițiu de implicare a oamenilor și îmbunătățirea calității vieții prin participare și responsabilizare. Academia Activismului Comunitar este ceea ce în viziunea noastră produce în primul rînd o schimbare de perspectivă. La Academie noi explicăm activismul civic pe înțelesul tuturor. Atunci, cînd activismul civic este pe înțelesul tuturor, acesta devine irezistibil”, a spus Ruslan Stânga.

Trainingul a fost încheiat cu planificarea etapelor următoare din proiect, evaluarea finală a activităților și înmânarea diplomelor de participare.

Următoare Academie a Activismului Comunitar va avea loc în luna martie 2019.

Acest eveniment face parte din cadrul proiectului „Împuternicirea comunităților etnice – MEM PLUS” implementat de Institutul pentru Inițiative Rurale (iRi) în parteneriat cu Great Lakes Community Action Partnership cu suportul financiar al Departamentului de Stat SUA.

Mai multe fotografii de la eveniment vedeți pe pagina de Facebook a Institutului pentru Inițiative Rurale: