Noutăţi

Termeni de referință

Termeni de referință

Concurs pentru identificarea unui consultant (persoană fizică) care va presta servicii de consulatanță pentru facilitarea procesului de constituire, coordonare, promovare a Platformei regionale „Guvernăm împreună” din raionul Drochia.

CONTEX GENERAL

Democrația fără participarea cetățenilor nu are sens. Participarea publică creşte transparenţa procesului de luare a deciziilor și eficiența actului de guvernare. Implicarea societății civile, în acest proces face ca guvernanţii şi personalul administraţiei publice să fie mai răspunzători şi mai responsabili față de rezultatele politicilor pe care le inițiază.

Societatea civilă capacitată, proactivă, sustenabilă și influentă – „amintesc” în mod constant instituțiilor de stat despre procesele decizionale și contribuie în spirit critic la elaborarea politicilor participative și transparente, prin urmare asigurînd actul bunei guvernări ce răspunde nemijlocit nevoilor societății.

În vederea eforturilor Institutului pentru Inițiative Rurale și a partenerilor de a consolida capacitățile societății civile de nivel local, în luna mai 2020 va fi constituită o platformă informală (ONG-uri, sindicate, platforme de tineret, asociații de părinți etc.) ce activează pe teritoriul raionului Drochia.

Misiunea Platformei este de a capacita societatea civilă din raionul Drochia să se implice activ în procesele decizionale la nivel local și să contribuie în spirit critic, dar constructiv la elaborarea politicilor participative la nivel local asigurînd actul bunei guvernări ce răspunde nemijlocit nevoilor societății.

Platforma regională pentru bună guvernare va fi o structură apolitică, ce funcţionează pe principii benevole şi la care poate adera orice organizație neguvernamentală, necomercială și apolitică ce activează pe teritoriul raionului Drochia.

Obiectivul general prezentei sarcini

Consultantul va presta servicii de consulatanță pentru facilitarea întregului proces de constituire, coordonare, promovare a Platformei regionale „Guvernăm împreună” din raionul Drochia pe durata lunilor aprilie-octombrie 2020.

1. Sarcinile și responsabilitățile consultantului

  1. Va elabora metodologia și planul de activitate pentru constituirea și consolidarea Platformei regionale „Guvernăm împreună” (în continuare Platforma).
  2. Va elabora draft-ul privind documentele de constituire a Platformei.
  3. Va contacta organizațiile candidate și va comunica direct procesul de constituire a Platformei.
  4. Va modera ședințele Platformei și va coordona activitatea de secretariat pe perioada aprilie-octombrie 2020.
  5. Va întocmi rapoarte trimestriale și va propune sugestii de îmbunătățire a activității Platformei.
  6. Va contribui direct în procesul de monitorizare a nivelului de transparență și participare a societății civile în procesele decizionale la nivel local.
  7. Va asigura formarea unui secretariat permanent care va activa dupa finalizarea proiectului.
  8. Va elabora mecanismul pentru o tranziție graduală a prerogativelor de coordonare a Platformei și împuternicire a Platformei pentru auto-guvernare după finalizarea proiectului.

2. Cerințe față de candidați

  • Studii superioare sau masterat în administrare publică, drept, ștințe sociale sau alte domenii relevante.
  • Cel puțin 3 ani de experiență în elaborarea/implementarea politicilor și documentelor privind participarea societății civile în procesele decizionale la nivel local.
  • Cel puțin 1 an de experiență în activități de leadership, coordonare platforme, grupuri de inițiative etc.
  • Capacități de lucru în echipă și raportare.

3. Depunerea dosarelor de participare

Documentele solicitate de la candidați:

  1. O scurtă viziune privind realizarea sarcinilor și activităților solicitate.
  2. CV-ul.
  3. Oferta financiară.

Dosarul trebuie expediat prin email la office@iri.md pînă la data de 27 martie 2020, ora 12:00.

Institutul pentru Iniţiative Rurale (iRi) este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit și de interes public ce urmărește promovarea spiritului de iniţiativă socio-economică în comunităţile rurale din Republica Moldova avînd ca rezultat abilitarea civică și antreprenorială a locuitorilor de la sate, avansarea democraţiei participative la nivel local și îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor din zonele rurale ale ţării.