Procurări și angajări

Termeni de referință pentru selectarea unui expert care va livra un training de 1,5 zile în cadrul Academiei „Laboratorul de învățare”

Termeni de referință pentru selectarea unui expert care va livra un training de 1,5 zile în cadrul Academiei „Laboratorul de învățare”

1. Sumar

Institutul pentru Inițiative Rurale (iRi) implementează proiectul „La masa deciziilor: comunități care decid împreună” susținut financiar de Uniunea Europeană în cadrul proiectului „Implicare civică pentru împuternicirea tinerilor și a femeilor” implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Organizația Necomercială Agenția Regională de Dezvoltare din Tiraspol.

Scopul proiectului este împuternicirea comunităților rurale din perspectiva incluziunii tinerilor și femeilor, în vederea participării în procesele decizionale locale, prin intermediul instrumentului de participare bugetară.

Locul desfășurării: Chișinău, Republica Moldova
Durata activității: 1,5 zile
Numărul de participanți: 15 persoane
Tipul contractului: Contract de prestări servicii
Perioada de prestare a serviciilor: 29-30 octombrie 2026
2. Obiectivul

iRi anunță un concurs pentru selectarea unui expert care va oferi servicii de instruire în cadrul Academiei „Laborator de învățare” privind modul de implicare a tinerilor în deciziile APL, în special în procesele de bugetare. Urmare cursului de instruire, grupurile locale, la întoarcere în comunitate vor participa la analiza bugetului local, vor formula propuneri și vor participa în procesul de dialog cu APL privind formarea bugetului pentru anul viitor care să includă necesitățile incluzive ale tinerilor.

3. Responsabilitățile expertului
  • Elaborarea conceptului metodologic și a agendei detaliate pentru cele 1,5 zile de instruire, împreună cu Institutul pentru Inițiative Rurale.
  • Pregătirea materialelor de instruire, a exercițiilor practice și a instrumentelor de lucru în grup.
  • Prezentarea principalelor etape ale procesului de bugetare publică locală și a oportunităților de participare a cetățenilor.
  • Facilitarea discuțiilor privind integrarea priorităților tinerilor în politicile publice și bugetele locale.
    Organizarea exercițiilor aplicate prin care participanții să analizeze nevoi locale, să identifice soluții și să formuleze propuneri de intervenție.
  • Sprijinirea participanților în formularea unor priorități comune și recomandări fezabile, relevante pentru procesele locale de planificare și bugetare.
  • Formularea unui raport succint privind desfășurarea activității, rezultatele obținute și concluzii personale.
4. Rezultate și livrabile
Nr. Livrabil Termen estimativ
1. Concept metodologic și agendă detaliată a laboratorului Cu minimum 5 zile lucrătoare înainte de activitate
2. Materiale de instruire și instrumente pentru exercițiile practice: prezentări, exerciții practice și instrumente de analiză a bugetului local Înainte de desfășurarea activității cu minim 3 zile
3. Facilitarea laboratorului comun pe durata a 1,5 zile Conform agendei aprobate
4. Raport succint privind desfășurarea instruirii, rezultatele exercițiilor practice și recomandările formulate de participanți În maximum 7 zile lucrătoare după activitate

Livrabilele vor fi transmise în format electronic și vor fi aprobate de echipa de proiect.

5. Cerințe față de aplicanți
  • Studii superioare în economie, administrație publică, științe sociale sau alte domenii relevante.
  • Experiență relevantă de min. 5 ani în instruirea și facilitarea grupurilor locale, inclusiv în colaborarea cu APL și organizații civice.
  • Cunoștințe privind procesul bugetar local din Republica Moldova și mecanismele de participare a cetățenilor la luarea deciziilor.
  • Abilități de comunicare eficientă și relaționare, lucru în echipă și raportare, sensibilitate și promptitudine în comunicarea cu partenerii contractori, capacitatea de a reacționa pozitiv și a genera soluții.
  • Deschiderea de a livra produsele menționate în contract în condițiile în care intervin circumstanțe de natură imprevizibilă.
6. Criterii de selecție

Candidații vor fi evaluați în baza experienței relevante, competențelor de facilitare, cunoștințelor privind bugetarea locală și ofertei financiare.

7. Procedura de aplicare

Persoanele interesate sunt încurajate să depună prin e-mail dosarul, care să conțină:

  1. CV-ul candidatului.
  2. Oferta financiară va indica tariful net/zi și valoarea totală pentru 1,5 zile de instruire.

Oferta financiară va include toate serviciile prevăzute în prezentul ToR, inclusiv pregătirea materialelor și elaborarea raportului final.

Dosarul trebuie expediat prin email la office@iri.md până la data de 21 octombrie 2026.

Atenție: Doar persoanele preselectate vor fi contactate în vederea negocierii și stabilirii etapelor ulterioare ale colaborării.

Institutul pentru Iniţiative Rurale (iRi) este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit și de interes public ce urmărește promovarea spiritului de iniţiativă socio-economică în comunităţile rurale din Republica Moldova având ca rezultat abilitarea civică și antreprenorială a locuitorilor de la sate, avansarea democraţiei participative la nivel local și îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor din zonele rurale ale ţării.