Noutăţi

Academia RurACT – redescoperim dezvoltarea rurală în RM

Academia RurACT – redescoperim dezvoltarea rurală în RM

Între septembrie–octombrie 2021, Institutul pentru Inițiative Rurale (iRi) a organizat prima Academie RurACT pentru 10 ONG-uri partenere locale în cadrul proiectului „ReGândește Moldova Rurală”.

Scopul celor trei sesiuni din cadrul Academiei RurACT a fost dezvoltarea capacităților a 10 ONG-uri locale pentru a îmbrățișa o înțelegere mai largă a conceptului de dezvoltare rurală și a pune umărul la dezvoltarea holistică a acestui sector. În cadrul Academiei RurACT cele 10 ONG-ri partenere au învățat despre cooperarea cu autoritățile statului și cetățenii în procesul de dialogare pe marginea politicilor de dezvoltare rurală la nivel local.

În cadrul Academiei RurACT, participanții au abordat pe larg subiectul dezvoltării rurale în Republica Moldova ținând cont de o serie de realități socio-economice și demografice a Republicii Moldova. Au fost puse în discuție în mod special lipsa de viziune de țară vis-à-vis de subiectul dezvoltării rurale.

„Vrem să învățăm oamenii nu doar să înțeleagă corect dar și să comunice cu autoritățile statului despre conceptul de dezvoltare rurală în vederea schimbării abordării despre dezvoltarea rurală în Moldova astfel încât aceasta să servească mai bine cetățenii din mediul rural și societatea în general”. – Ruslan Stânga, expert independent în politici de dezvoltare rurală.

Pregătiți și echipați cu instrumente necesare în domeniul dezvoltării rurale, cele 10 ONG-uri locale partenere urmează să organizeze prima rundă de mese rotunde la nivel raional cu participarea diferitor factori de interes locali unde vor pune în discuție și vor dialoga la modul cel mai practic despre necesitatea de re-gândire a conceptului de dezvoltare rurală în Republica Moldova. În total vor fi organizate 20 mese rotunde. Discuțiile se vor baza pe date și evidențe privind realitățile și necesitățile dezvoltării rurale în RM.

„Acum am înțeles că dezvoltarea rurală nu ține doar de dezvoltarea agrară, ci și de dezvoltarea oportunităților de la sate, îmbunătățirea calității vieții oamenilor… dar pentru aceasta este nevoie de implicarea noastră, a cetățenilor și a actorilor interesați locali”. – Larisa Foleșteanu, ONG Inter Media, s. Mărculești, rn. Florești.

Proiectul „ReGândește Moldova Rurală” va oferi înțelegeri specifice situațiilor actuale și va prezenta o serie de recomandări politicilor existente de dezvoltare rurală (referindu-se în principal la dezvoltarea regională și dezvoltarea agrară).

Activitatea face parte din cadrul proiectului „ReGândește Moldova Rurală”, implementat de Institutul pentru Inițiative Rurale (iRi) și partenerii locali cu sprijinul Ambasadei SUA în Republica Moldova.