Noutăţi

Copii de la Centrul Comunitar MEET în vizită la Muzeul frumeseții

Copii de la Centrul Comunitar MEET în vizită la Muzeul frumeseții

Împreună cu copii și părinții de la Centrul Comunitar MEET am vizitat Muzeul Frumuseții Viorica-Cosmetic, o nouă destinație turistică pe harta Chișinăului.

Aventura a început cu partea istorică a muzeului. Conduși de ghidul muzeului, am putut vedea primele mostre de produse lansate în diferite perioade de activitate a fabricii Viorica, file de istorie, portretele personalităților care au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării industriei de parfumerie și cosmetică din Moldova.

Știați că toate produsele cosmetice de la Viorica-Cosmetic sunt din plante pur naturale? Și noi asta am descoperit.

Apoi, fiecare a „îmbrăcat meseria unui cosmetolog” și am trecut la treabă. Am creat bombe aromate pentru baie și scruburi pentru corp, apoi am avut și un joc distractiv în care am putut distinge diferite parfumuri și arome!

„Wow, eu singură am putut crea o bombă de baie!” – Tanea, 9 ani.

n-256-2

„La MEET e interactiv și frumos. Excursia la Viorica Cosmetic ne-a impresionat, iar procesul manual de fabricare a cosmeticelor l-am savurat”. – Maia, mama Eleonorei.

n-256-3

La final, fiecare participant a primit o diplomă și un cadou special de la Viorica-Cosmetic. A fost drăguț din partea gazdei!

Albumul de fotografii din cadrul vizitei îl puteți vedea accesând pagina de Facebook a Centrului Comunitar MEET.

Activitatea este parte a proiectului „MEET UA PLUS Project” realizat de iRi și partenerii cu susținerea Global Fund for Children.

Mulțumim tuturor partenerilor!