Institutul pentru Inițiative Rurale (iRi) a finalizat cu succes proiectul „MEET UA: Întâlnește, Implica-te, Îmbrățișează, Integrează”, desfășurat în perioada aprilie 2023 – februarie 2024, ca răspuns la nevoile de integrare a persoanelor strămutate din Ucraina în Republica Moldova.
Proiectul a reprezentat un efort concertat al echipei iRi și a partenerilor locali de a identifica și implementa soluții pentru integrarea promptă și eficientă a populației strămutate din Ucraina. Scopul proiectului a fost dublu: să ofere sprijin direct refugiaților în procesul lor de integrare și să consolideze capacitățile comunităților gazdă, cu accent pe instituțiile și grupurile civice în cele trei localități ale proiectului: Chișinău, Cahul, Drochia.
Proiectul a inițiat un mecanism inovator de cooperare între administrațiile publice locale și alți factori de interes local, pentru a aborda direct provocările întâmpinate de refugiați la nivel local.
„Am semnat un memorandum de cooperare cu Direcția Generală de Învățământ Cahul pentru un parteneriat mai eficient în vederea îmbunătățirii calității educației formale și non-formale în sprijinul copiilor refugiați și non-refugiați.” – Tatiana Tronciu, lider al echipei MIT Cahul.
Echipele intercomunitare (MIT) create în mun. Chișinău, Drochia și Cahul au fost împuternicite să acționeze ca și promotori ai serviciilor publice existente și au avut un impact semnificativ asupra vieții peste 200 de persoane strămutate din Ucraina în Moldova. Aceste echipe au reușit să ofere sprijin esențial persoanelor refugiate și non-refugiate pe un spectru larg: asistență socială, consiliere psihologică, asistență informațională, ghidare în procedurile administrative, sprijin în găsirea de locuințe, sfera educațională, asistență medicală și integrarea în comunitate în general.
„Cum am reușit? Noi am luat legătura cu toți factorii de interes relevanți din Drochia, în special cu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei, apoi am cercetat pe rețelele de socializare ONG-uri care ofereau suport pentru refugiați. Am luat legătura cu ei și am organizat o primă masă rotundă. Astfel am elaborat împreună lista instituțiilor și organizațiilor care oferă suport refugiaților atât din raionul Drochia cât și din întreaga Moldova.” – Mariana Bruma, liderul echipei MIT Drochia.
În cadrul proiectului, au fost create 3 Centre Comunitare MEET în cele trei localități ale proiectului. Aceste Centre au devenit spații prietenoase unde refugiații au avut acces la informații relevante, servicii de sprijin psiho-social, precum și la activități recreative și de dezvoltare pentru copii și părinți.
Beneficiarii Centrelor MEET prin intermediul activităților organizate au avut oportunitatea de a diminua efectul războiului prin socializare, învățare, activități comune cu copii și de parenting și crearea noilor prietenii durabile. Aceste centre au reprezentat mai mult decât simple locuri de întâlnire, devenind adevărate familii extinse pentru refugiați, non-refugiați și membrii acestora.
„Fiica mea Sonea a fost cucerită de experții, atmosfera și modul de predare a cursului Lab Design – exprimare prin artă. Acest lucru a motivat-o nu numai să nu lipsească de la ore, dar să o aducă și pe sora ei mai mică Tania.” – Elena, mama fetiței, beneficiară a Centrului MEET Chișinău.
Pe toată durata proiectului a fost derulat Campania „Sunt din Ucraina, îmi place Republica Moldova”, unde beneficiari au avut posibilitatea să-și împărtășească istoriile de succes personale, contribuind astfel la promovarea instrumentelor și mecanismelor create pentru integrarea refugiaților.
La finalul proiectului a fost elaborat un scurt material care a cuprins istoriile de succes din cadrul proiectului cu o serie de recomandări către APL și societatea civilă locală în vederea creării/îmbunătățirii serviciilor pentru refugiați și non-refugiați vulnerabili.
Echipa iRi și partenerii săi sunt recunoscători pentru sprijinul și colaborarea comunităților locale și sunt hotărâți să continue să ofere suport și asistență celor care se confruntă cu dificultăți în procesul lor de integrare.
Pentru mai multe informații, detalii, activități ce țin de proiectul „MEET UA” accesați aici:
MEET UA: Întâlnește, Implica-te, Îmbrățișează, Integrează
Centrele MEET în acțiune pe durata verii
LabDesign – spațiu de creație și recreere pentru părinți și copii din Ucraina
Activitățile sunt realizate în cadrul proiectului regional „Reziliența societății civile și răspunsul mass-media la războiul din Ucraina”, finanțat de Uniunea Europeana și implementat de People in Need Moldova în parteneriat cu Prague Civil Society Centre Society Centre și Netherlands Helsinki Committee , cu contribuții din partea Global Fund for Children și dezvoltat de Institute for Rural Initiatives/Institutul pentru Inițiative Rurale (iRi).


